România

Implicare şi sustenabilitate

Bayer are o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte implicarea în programe sociale, dedicate comunităţii şi protecţiei mediului, atât în România, cât şi la nivel global. Angajamentul nostru este demonstrat de sprijinul pe care îl oferim programelor de responsabilitate socială corporativă, adesea în parteneriat cu alte organizaţii.

Ştiinţa se află în centrul universului Bayer, alimentează inovaţia şi ne oferă premisele de a crea o viaţa mai bună. O componentă cheie a implicării Bayer în cadrul societăţii este aceea de a familiariza publicul larg cu domeniul ştinţific şi a încuraja interesul pentru inovaţie. Ne-am dorit să facem încă un pas în această direcţie, gândindu-ne la cum am putea scoate ştiinţa din convenţionalele laboratoare şi a o prezenta generaţiilor tinere în cel mai bun mod. Aşa a luat fiinţă Baylab.

 

image

 

Baylab este un proiect strategic al Bayer România, lansat în anul 2014 cu scopul de a îi împrieteni pe copii cu ştiinţa şi a creşte interesul faţă de şcoală şi învăţare în sens larg.

 

Prin acţiunile organizate în România şi Republica Moldova, Baylab contribuie la atingerea obiectivului asumat de către Bayer la nivel global – 1.000.000 de copii interesaţi de ştiinţă până în 2020.

 

Bayer România şi Asociaţia „Caravana cu Medici”: un parteneriat cu suflet

 

„Ştiinţă pentru o viaţă mai bună” înseamnă mult mai mult decât o deviză asumată de către o companie:  este promisiunea pe care Bayer o face comunităţilor în care activează. Şi pe care o îndeplineşte cu succes prin proiecte de impact, precum parteneriatul cu Asociaţia „Caravana cu Medici”.

 

imageDin iulie 2016, Bayer România s-a alăturat demersului iniţiat de  „Caravana cu Medici”, pentru a oferi asistenţă medicală gratuită locuitorilor din zonele rurale izolate ale României.

 

„Caravana cu Medici” este o organizaţie neguvernamentală formată dintr-o echipă de medici, medici rezidenţi şi studenţi la medicină, care îşi pun cunoştinţele şi timpul, în mod voluntar, în slujba celor care au cea mai mare nevoie.

 

O colaborare cu suflet, ce aduce împreună membri ai comunităţii medicale, autorităţi locale şi pacienţi din toate grupele de vârstă, lipsiţi chiar şi de accesul la asistenţă medicală de bază.

imageCe înseamnă LIFE & Science Talks? O serie de conferinţe pentru studenţi, prin intermediul cărora ne dorim să promovăm expertiza şi viziunea Bayer în domeniul Ştiinţelor Vieţii.

 

Incepând cu anul 2017, studenţii facultăţilor de medicină, farmacie şi agricultură din mai multe oraşe din ţară au dezbătut împreună cu specialiştii Bayer subiecte ca: sustenabilitate, digitalizare, etica în corporaţii, ştiinţă, cercetare, comunicare, resurse umane, stewardship şi utilizare responsabilă, ledearship, inovaţie şi multe altele.

 

La aceasta se rezumă LIFE & Science Talks: informaţii utile pentru studenţi, împărtăşite într-un format interactiv, de către profesionişti în domeniu.

 

Proiectul continuă cu alte subiecte intersante din domeniul Științelor Vieții.