Leverkusen, 16 februarie 2022 – Bayer a anunțat progresul unor proiecte cheie inovatoare, care prezintă noutăți în materie de soluții pentru protecția plantelor, semințe și soluții digitale. Aceste progrese semnificative, la care se adaugă peste 500 de lansări de semințe și 300 de noi omologări de produse pentru protecția plantelor în anul 2021, sunt așteptate să alimenteze atât creșterea pe termen mediu, cât și cea pe termen lung a companiei, aducând în același timp o nouă valoare pentru fermierii din întreaga lume. Noile soluții pentru agricultură ale companiei sunt direcționate către sprijinirea fermierilor în satisfacerea la nivel global a cererii în creștere de alimente, furaje, fibre și combustibil, promovând în același timp un viitor inteligent din punct de vedere climatic pentru industrie. Acest angajament al Bayer față de fermieri și față de cercetarea axată pe inovație aduce în prim plan un proiect în pregătire evaluat la un potențial maxim de vânzări de până la 30 de miliarde de euro în următoarele două decenii.
„Proiectele noastre aflate în curs reflectă dedicarea oamenilor noștri de știință de talie mondială și valoarea pe care o are suita noastră de tehnologii de ultimă generație în aducerea la viață a unor soluții durabile și integrate, axate pe fermieri”, a declarat Rodrigo Santos, membru al Consiliului Director al Bayer AG și Președinte al Diviziei Crop Science.
„Cu sprijinul unei investiții în cercetare și dezvoltare care este de neegalat în industrie, Bayer are un angajament clar, transformator și profund față de maximizarea valorii pe care le-o putem oferi clienților noștri din rândul fermierilor”.