Potențialul ascuns
Mindy și Justin Jefferson trăiesc cu cei patru copii ai lor la o fermă de 1.400 de acri, numită File Family Farms, în districtul Bond, Illinois, care se află în familia lor de cinci generații.
Din multe puncte de vedere, ferma servește ca model în regiune datorită abordării prietenoase cu mediul a familiei în cultivarea culturilor prin practici cunoscute drept lucrarea minimă a solului (strip-tilling) și nelucrarea solului (no-tilling). Ambele reduc volumul de muncă fizică și cantitatea de energie necesare pentru a cultiva porumb și soia, și limitează cantitatea de carbon eliberată prin lucrările tradiționale de arat.
Între sezoane, aceștia plantează culturi de acoperire a solului - ierburi, leguminoase, semințe oleaginoas, ridichi sau secară - care nu sunt cultivate în mod tradițional pentru vânzare. Culturile de acoperire ajută la limitarea eroziunii, conservarea substanțelor nutritive și chiar ajută la reducerea frecvenței unor dăunători. Le puteți considera drept mulci viu.
În plus față de beneficiile aduse solului, culturile de acoperire pot reduce, de asemenea, și cheltuielile pe care fermierii le au cu fertilizatorii și produsele pentru controlul dăunătorilor, ceea ce este la fel de benefic pentru veniturile lor cât și pentru sănătatea solului.
Ceea ce îi împiedică pe unii fermieri să beneficieze de potențialul pe termen lung și de beneficiile financiare ale culturilor de acoperire sunt costurile inițiale și lipsa de stimulente financiare pentru a cultiva ceva care nu generează venituri imediate.
Un alt aspect care se schimbă este modul în care companii precum CoverCress utilizează bioingineria pentru a dezvolta culturi plantate între sezoane, oferind fermierilor un stimulent financiar pentru a le folosi, alături de beneficiile dovedite aduse solului.
Oamenii rareori consideră planta numită creș de câmp (Thlaspi arvense) ca fiind o plantă de cultură profitabilă. Mai degrabă, este privită ca o buruiană găsită de-a lungul drumurilor. Cu toate acestea, are potențialul de a fi o plantă de cultură de semințe oleaginoase de iarnă pe care fermierii ar putea să o planteze între sezoane și să o vândă. Procedând astfel, ar putea reduce pierderea de azot, ar putea contribui la stocarea carbonului în sol și la îmbunătățirea sănătății solului, în timp ce semințele plantei produc uleiuri utilizate în producția de biocombustibili și furaje cu conținut ridicat de proteine pentru hrana animalelor.
Potrivit geneticianului Ratan Chopra, vicepreședinte al cercetării la CoverCress, “CoverCress poate crește într-o perioadă a anului în care nu se cultivă nimic, nu se folosesc terenuri noi, echipamente sau resurse noi, și se utilizează în mare parte nutrienții care au rămas de la culturile anterioare."
Mark Messmer, apropiindu-se de vârsta de pensionare, a fost cooptat într-un start-up, care a devenit ulterior CoverCress, pentru a ajuta la dezvoltarea ideii.
Au existat obstacole în calea asigurării viabilității acestui produs pentru fermieri din cauza limitărilor tehnologice de la început. Messmer a spus că primele sale cercetări din teren semănau cu activitatea tradițională de creștere a plantelor, folosind 900 de soiuri de creș de câmp adunate din toată țara. Compania l-a recrutat pe geneticianul Chopra de la Universitatea din Minnesota pentru a ajuta la domesticirea creșului și la asigurarea cultivării acestuia în cadrul ciclurilor de culturi actuale din zona central-vestică.
Pentru fermierii precum familia Jefferson, practicile agricole prietenoase cu mediul nu sunt doar despre conservarea climatului. Sunt și despre a se asigura de faptul că solul pe care îl cultivă astăzi va fi conservat pentru următoarea generație care va prelua ferma.
„Sunt optimist că putem schimba lucrurile datorită oamenilor. Nu trebuie să caut prea departe”, a spus Justin. „Copiii mei îmi schimbă deja modul de gândire și îmi deschid mintea către diferite resurse, către modalități diferite de a gândi la ceea ce ar putea fi soluția la această problemă și lucrurile pe care ar trebui să le știu. Uneori, am nevoie de o perspectivă diferită, cum ar fi cea a copiilor mei, pentru a putea asculta și înțelege cu adevărat unele dintre acele răspunsuri și soluții.”